Fiecare are nevoie de un loc al lui. Suntem sensibili; ne este frig, ne este foame, umezeala ne face rau, avem nevoie de un loc de dormit. Suntem vulnerabili. Mai sunt si alte nevoi, dar uneori le vrei satisfacute macar pe cele elementare. Cateodata simti nevoia sa te asezi, alteori sa o iei din loc. Dar in orice caz te ajuta sa stii ca exista un loc unde te poti linisti, un loc care iti poate asigura totusi o anumita siguranta. Dar el nu exista si in tot ce intreprinzi iti arati disperarea. Esti un animal disperat, te simti haituit. Nu mai simti nimic altceva decat dorinta arzatoare, apriga de a-ti asigura acea mica iluzie de liniste, siguranta, de a-ti asigura un camin. Teama. Neputiinta.
Dintre toate cosmarele, cele mai infioratoare erau cele in care te simteai neputincios – fie ca alergai, cineva te urmarea si nu puteai sa fii suficient de rapid incat sa supravietuiesti, fie ca luptai cu cineva pt viata ta, te aparai, loveai, dar loviturile tale nu aveau nici un efect erai coplesit de acel ingrozitor sentiment al neputintei.
Ce fel de oameni sunt cei ce au astfel de cosmaruri? Poate numai luptatorii, cei ce se bazeaza numai si numai pe ei insisi pt a schimba ceva. Si daca te incadrezi in cercul acestor oameni nu prea ai alta scapare decat sa alergi, sa lupti incontinuu.
E ciudat ca desi nu s-au schimbat multe lucruri in viata mea, nu mai am aceleasi cosmaruri. Un copil care se simtea neputincios, asa si era,,, Cosmarurile pe aceasta tema au disparut, dar neputiinta persista.
Cosmarurile acum seamana mai mult cu niste farse. Sunt tampite si se uita extrem de usor. Viata mea, de acum, este asemenea cosmarurilor mele - o farsa. Acum nu mai alerg, nu ma mai zbat si tot ceea ce facea dintr-un om, un luptator, se prabuseste. Mizerie in jur si in suflet. 7 locuri. 5 ani. Obositor. Te termina psihic.
Am atat de multe lucruri si din cauza lor nu sunt libera. Fara ele as fi libera, dar tot fara ele m-as simti pustie. Le am, dar nu am timp sa le folosesc, sa ma simt bine folosindu-le sau sunt atat de trista, stresata, tematoare ca nu le mai vad sau nu-mi mai par folositoare.
Dintre toate cosmarele, cele mai infioratoare erau cele in care te simteai neputincios – fie ca alergai, cineva te urmarea si nu puteai sa fii suficient de rapid incat sa supravietuiesti, fie ca luptai cu cineva pt viata ta, te aparai, loveai, dar loviturile tale nu aveau nici un efect erai coplesit de acel ingrozitor sentiment al neputintei.
Ce fel de oameni sunt cei ce au astfel de cosmaruri? Poate numai luptatorii, cei ce se bazeaza numai si numai pe ei insisi pt a schimba ceva. Si daca te incadrezi in cercul acestor oameni nu prea ai alta scapare decat sa alergi, sa lupti incontinuu.
E ciudat ca desi nu s-au schimbat multe lucruri in viata mea, nu mai am aceleasi cosmaruri. Un copil care se simtea neputincios, asa si era,,, Cosmarurile pe aceasta tema au disparut, dar neputiinta persista.
Cosmarurile acum seamana mai mult cu niste farse. Sunt tampite si se uita extrem de usor. Viata mea, de acum, este asemenea cosmarurilor mele - o farsa. Acum nu mai alerg, nu ma mai zbat si tot ceea ce facea dintr-un om, un luptator, se prabuseste. Mizerie in jur si in suflet. 7 locuri. 5 ani. Obositor. Te termina psihic.
Am atat de multe lucruri si din cauza lor nu sunt libera. Fara ele as fi libera, dar tot fara ele m-as simti pustie. Le am, dar nu am timp sa le folosesc, sa ma simt bine folosindu-le sau sunt atat de trista, stresata, tematoare ca nu le mai vad sau nu-mi mai par folositoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu