Pustiire

Iubirea pe care ai alungat-o de atatea ori, o chemi si acum ea nu mai vine. O strigi cu buzele tremurande si intredeschise, dar fara a scoate un sunet si nu auzi nici un raspuns. Cu priviri scurte o cauti in jur si nu o descoperi. Trupuri frumoase, dar lipsite de gratie, zambete razlete printre hohote de ras triste, prea multe arcade intunecate, cuvinte insiruite, dar neinsufletite. Pare sa fi disparut din lumea ta. Cu efort iti amintesti acum ca mai demult, cand nu o cautai, cand nici nu vroiai sa te gandesti ca exista, ea venea ca o hoata, se instala in inima ta si-ti ocupa tot spatiul. Acum ai mai vrea sa te invadeze, dar nu mai vine la tine. De ce oare? Pentru ca ei ii place sa te surprinda, numai asa se poate instala, tu o vanezi si o alungi. Sau poate sufletul ti-a fost atat de pustiit ca nu ar mai avea unde sa prinda radacini. Sau poate s-a intamplat ceva cu cei din jurul tau, tu ai ramas intr-un timp, iar ei au plecat mai departe…