Cat oare din personalitatea unui copil se intrevede din frageda pruncie? Alexandra la 1 an si 2 luni pare sociabila, se arata fericita in parc, este vesela, urmareste copii si catei, incearca asa cum poate ea sa comunice si sa se joace cu ei, sunt evidente eforturile de a lega un dialog. Ieri seara in parc la un moment dat s-a dus la o fetita de 1 an si 5 luni, Briana ce statea cuminte intr-o tricicleta si asculta muzica orchestrei din foisor. S-a aratat mai intai interesata de tricicleta, pe care a studiat-o pe toate partile, a apasat toate butoanele posibile, a tras de tot ce se putea, dar fara sa ignore in acelasi timp proprietarul. Parea sa-i ceara mereu aprobarea din priviri. A zarit la un moment dat mingea fetitei si a luat-o. Nu a plecat cu mingea, nu a aruncat-o, ci s-a uitat la Briana si i-a oferit mingea. Dupa ce Alexandra a stat cu manutele intinse o perioada, Briana a sesizat intentia si a luat mingea. Tot din priviri si gesturi, Alexandra a cerut mingea inapoi. Cu putin ajutor de la mami si de la Briana, a primit-o inapoi si apoi a continuat sa ofere mingea si tot asa. In tot acest joc Alexandra o privea intens pe Briana, iar privirea parea sa spuna: "Uite, eu vreau sa ma joc cu tine, eu iti dau mingea, tu mi-o dai inapoi si tot asa. Eu, mami si tati ne jucam asa si e frumos."
Este foarte energica, vrea sa mearga pe picioruse tot timpul, nu reusim sub nici o forma sa o punem in carucior. Ieri nu dormise absolut deloc pe zi pe la ora 18:30, cand eram pentru a doua oara in parc in ziua respectiva, speram sa se odihneasca in carucior, sa admire peisajul si agitatia si poate sa si adoarma. Am pacalit-o cu niste pufuleti pe care i-am pus in bratele ei si papat din ei vreo 5, 10 minute, timp in care analiza cu interes totul in jur, dupa care a inceput rapid manevrele de prelingere din carucior. Desi se da jos cu usurinta din carucior si de multe ori nu ne dam seama si observam ca s-a blocat caruciorul in Alexandra care a ajuns intre roti, continuam sa nu o legam. Nu e periculos sa coboare din carucior la modul la care o face ea, ajunge in fundulet si apoi se ridica. Sigur ar stresa-o sa fie prinsa in harnasament, ar face mare scandal, poate s-ar obisnui la un moment dat, dar nu vreau sa o privez la modul acesta de libertate, atata timp cat nu vad un pericol grav pentru ea. Imi imaginez cum m-as simti eu legata. Nu vrea sub nici o forma sa rateze actiunea. Fugareste copiii si pare sa-i strige sa o astepte si pe ea, impinge caruciorul neobosita, plange pentru a fi luat-o in brate sa ajunga la manerele de sus ale caruciorului si sa-l impinga la fel ca mami si tati. E tare haioasa in pozitia de superman - superbebe impingand la carucior. Nu se plictiseste, nu oboseste.
Ce am mai observat la ea este faptul ca e generoasa si se ingrijeste si de altii. Nici nu stiu cum sa interpretez faptul ca avem o punga de pufuleti, Alexandra e in brate, pofteste la pufuleti, ca nu mai mancat de mult, ia 2, 3 pufuleti din punga, papa unul, al doilea i-l ofera lui mami si al treilea lui tati. Nu o face o data, de fiecare data cand mananca, are grija sa ne hraneasca si pe noi. Si o face de fiecare data cand papa ea cate ceva, chiar si cand ii este tare foame si Alexandra chiar este o mancacioasa.
Este alintata, ii place sa fie iubita, imbratisata si pupicita. De fiecare data cand ne vede pe noi sarutandu-ne, ne urmareste cu atentie, apoi intinde fruntea sa i-o sarutam pe rand, spre fiecare. Se lipeste cu capul de pieptul nostru. Ne emotionam de fiecare data cand o vedem facand asa. In orice moment i se face dor de noi, se apropie sa o sarutam.
Noi stam la masa, ea se plimba prin bucatarie, a mancat. Stie ca mami si tati mai papa ceva, eventual altceva decat a mancat ea. Se apropie de tati, se uita la el si-l mangaie usor pe mana sau pe pantaloni, dupa care cere in brate. Odata ajunsa la nivelul mesei, arata cu degetelul ceva si spune "chi", asta inseamna "Da-mi si mie, te rog, ce vad eu in farfuria aia." Nu-mi imaginez cum a asociat imbunarea parintilor cu mangaiatul si apoi imediat sa ceara ceva, vazand in mangaiat un mijloc de ajunge unde vrea. Am invatat-o sa mangaie, atunci cand ne dadea palme peste fata. "Nu o lovi pe mami, mangai-o!" si-i aratam cum sa o faca. De aici pana la a mangaia pentru a abtine ceva mi se pare un drum lung, dar Alexandra a gasit o scurtatura, se pare.
Alexandra pare o persoana prietenoasa, dragastoasa, ambitioasa, energica, capabila sa observe si sa actioneze pentru a-si atinge scopul.
Daca tot ce observam noi zi de zi si interpretam corect, se vor dovedi mai tarziu a fi trasaturi ale Alexandrei, doar timpul poate sa confirme. Pana atunci, noi de dam silinta sa fim parinti buni, sa fim cu cativa pasi in urma ei, sa o ocrotim si sa-i dam voie sa fie ea insasi, sa se descopere pe ea si lumea in care traim.
Este foarte energica, vrea sa mearga pe picioruse tot timpul, nu reusim sub nici o forma sa o punem in carucior. Ieri nu dormise absolut deloc pe zi pe la ora 18:30, cand eram pentru a doua oara in parc in ziua respectiva, speram sa se odihneasca in carucior, sa admire peisajul si agitatia si poate sa si adoarma. Am pacalit-o cu niste pufuleti pe care i-am pus in bratele ei si papat din ei vreo 5, 10 minute, timp in care analiza cu interes totul in jur, dupa care a inceput rapid manevrele de prelingere din carucior. Desi se da jos cu usurinta din carucior si de multe ori nu ne dam seama si observam ca s-a blocat caruciorul in Alexandra care a ajuns intre roti, continuam sa nu o legam. Nu e periculos sa coboare din carucior la modul la care o face ea, ajunge in fundulet si apoi se ridica. Sigur ar stresa-o sa fie prinsa in harnasament, ar face mare scandal, poate s-ar obisnui la un moment dat, dar nu vreau sa o privez la modul acesta de libertate, atata timp cat nu vad un pericol grav pentru ea. Imi imaginez cum m-as simti eu legata. Nu vrea sub nici o forma sa rateze actiunea. Fugareste copiii si pare sa-i strige sa o astepte si pe ea, impinge caruciorul neobosita, plange pentru a fi luat-o in brate sa ajunga la manerele de sus ale caruciorului si sa-l impinga la fel ca mami si tati. E tare haioasa in pozitia de superman - superbebe impingand la carucior. Nu se plictiseste, nu oboseste.
Ce am mai observat la ea este faptul ca e generoasa si se ingrijeste si de altii. Nici nu stiu cum sa interpretez faptul ca avem o punga de pufuleti, Alexandra e in brate, pofteste la pufuleti, ca nu mai mancat de mult, ia 2, 3 pufuleti din punga, papa unul, al doilea i-l ofera lui mami si al treilea lui tati. Nu o face o data, de fiecare data cand mananca, are grija sa ne hraneasca si pe noi. Si o face de fiecare data cand papa ea cate ceva, chiar si cand ii este tare foame si Alexandra chiar este o mancacioasa.
Este alintata, ii place sa fie iubita, imbratisata si pupicita. De fiecare data cand ne vede pe noi sarutandu-ne, ne urmareste cu atentie, apoi intinde fruntea sa i-o sarutam pe rand, spre fiecare. Se lipeste cu capul de pieptul nostru. Ne emotionam de fiecare data cand o vedem facand asa. In orice moment i se face dor de noi, se apropie sa o sarutam.
Noi stam la masa, ea se plimba prin bucatarie, a mancat. Stie ca mami si tati mai papa ceva, eventual altceva decat a mancat ea. Se apropie de tati, se uita la el si-l mangaie usor pe mana sau pe pantaloni, dupa care cere in brate. Odata ajunsa la nivelul mesei, arata cu degetelul ceva si spune "chi", asta inseamna "Da-mi si mie, te rog, ce vad eu in farfuria aia." Nu-mi imaginez cum a asociat imbunarea parintilor cu mangaiatul si apoi imediat sa ceara ceva, vazand in mangaiat un mijloc de ajunge unde vrea. Am invatat-o sa mangaie, atunci cand ne dadea palme peste fata. "Nu o lovi pe mami, mangai-o!" si-i aratam cum sa o faca. De aici pana la a mangaia pentru a abtine ceva mi se pare un drum lung, dar Alexandra a gasit o scurtatura, se pare.
Alexandra pare o persoana prietenoasa, dragastoasa, ambitioasa, energica, capabila sa observe si sa actioneze pentru a-si atinge scopul.
Daca tot ce observam noi zi de zi si interpretam corect, se vor dovedi mai tarziu a fi trasaturi ale Alexandrei, doar timpul poate sa confirme. Pana atunci, noi de dam silinta sa fim parinti buni, sa fim cu cativa pasi in urma ei, sa o ocrotim si sa-i dam voie sa fie ea insasi, sa se descopere pe ea si lumea in care traim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu