Frustrarile unei bebeline

Alexandra nu suporta sa i se spuna "Nu, nu ai voie!". Nu-i place cand face ceva sa fie luata in brate si indepartata de centrul atentiei ei. Nu mai are rabdare sa-i schimbam pampers-ul. Incepe sa tipe, scutura din picioaruse, isi musca degetul, daca e aproape de fata mea ma loveste, ciupeste, zgarie, daca e pe jos, da cu capul de podea in mod repetat si musca din covor sau ma musca pe mine. Este apriga si nervoasa in astfel de momente. Ii spun "Nu ai voie sa musti!", "Mami se supara pe tine!", scot mana mea dintre dintii ei si o duc pe a ei si-i spun "Nu ai voie sa musti, uite, doare!. Au, au!". La inceput m-am speriat putin de asemenea manifestari, am mai intrebat mamici in parc, am mai studiat copii de varste apropiate. Am aflat ca si altii musca, i-am vazut nervosi, plangand, tragandu-si mamicile de par. M-am linistit, dar uneori tot mi se pare ca Alexandra e mai apriga decat altii si musca mai cu forta. Am si o vanataie urata in zona decolteului, semn al unei frustrari pe fond de oboseala. Momentan nu cred ca acest comportament reprezinta un pericol si ca gresesc cumva in modul in care o educ, dar urmaresc indeaproape, ii studiez comportamentul, caut motive si incerc sa fac legatura cu felul in care m-am purtat si ma port cu ea si starea mea emotionala. Bebelusii plang, se crizeaza de oboseala, de frustrare, neputinta, foame, disconfort, durere. Toate obiectele din jur sunt uriase, nu se pot hrani singuri, sunt dependenti, nu se pot exprima prea bine, nu se fac intelesi, parintii nu pricep. Zile intregi, saptamani la rand, lupta cu disperare pentru a reusi sa urce o treapta, pentru a spune un cuvant, pentru a cere apa, pentru a o face pe mami sa-o ia in brate. Simt intens isi doresc cu ardoare diverse lucruri si lupta cu disperare pentru a cunoaste, vorbi, pentru a se deplasa. Vor sa alerge, sa se joace, sa se hraneasca singuri, sa se catere, sa vorbeasca. Pentru a obtine toate acestea, lucruri pe care observa ca adultii le fac cu prea mare usurinta, ei fac eforturi enorme. Poate ca este normal ca si frustarile sa fie pe masura.