Scriu pentru ca uneori incerc senzatii si emotii care ma zguduie, ma poarta si singura solutie de a ma linisti, echilibra este sa le prind, sa le dau nume, sa le imblanzesc. Transformate in cuvinte, capata sens, devin controlabile, se transforma in bestii imblanzite, iar teama si durerea se reduc. Este o chestiune foarte personala, intima.
De am pus o parte din texte pe blog? Am convingerea ca e posibil pe undeva sa fie oameni care simt si gandesc la fel ca mine si se regasesc in aceste randuri. Nu de putine ori, cuvintele scrise de altii, celebri sau nu, mie mi-au deschis porti catre sufletul meu, au creat punti intre sufletul si ratiunea mea.
Scriu rar pentru ca ma pierd in viata de zi cu zi.
O persoana foarte draga nu poate citi ce scriu, i se pare irational. Din punctul meu de vedere imi neaga emotivitatea. Din al lui, emotiile intense il sperie, el iubeste la mine rationalitatea. Altcineva mi-a spus ca e patetic. Da, este patetic, in stricta definitie a acestui adjectiv. Dar nu inteleg de ce exprimarea in scris a unor emotii trebuie sa aiba sens peiorativ. Sunt si cativa prieteni carora le place ce scriu.
Cred ca multora dintre noi ne e teama sau rusine sa ne recunoastem ca fiinte emotionale. A nega emotia nu inseamna ca nu exista. A o subestima, mi se pare periculos. A te lasa coplesit de emotii, la fel nu e o solutie. Alcoolul, drogurile, de asemenea nu alunga durerea pricinuita de emotii. Tratamentul in cazul meu se regaseste in cuvinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu