Alexandra si rochitele

Alexandrei ii plac rochitele. Protesteaza de fiecare data cand incerc sa o imbrac in pantaloni. Uneori tipa isteric “rochita, rochita”, alteori stie sa ceara calma. Se intampla sa-i explic ca ploua sau e frig sau nu am rochita spalata sau calcata. In general am tendinta sa-i dau mai mult pantaloni pentru ca sunt practici, pentru ca aluneca mai bine pe tobogan, pentru ca s-ar putea sa ploua, pentru ca.... eu port mai mult pantaloni. A inceput sa inteleaga argumentele, sa le accepte, dar precizeaza de fiecare data ca maine sau cand va fi cald vrea rochita sau ca se va da in leagan si nu pe tobogan.
Azi cand am imbracat-o in rochita, mi-a spus trista ca Elena (educatoarea)o va schimba imediat ce va ajunge la gradinita. Educatoarea se gandeste si ea ca poate murdari rochita la masa sau se poate juli mai usor in parc daca are picioarele goale. Majoritatea retinerilor sunt nejustificate – nu conteaza ca se murdareste rochita, juliturile le poate face oricum, daca ploua sau e frig, poti alege rochita potrivita cu dress, colanti. L-am rugat pe Romeo sa-i ceara educatoarei sa o lase in rochita si sa o schimbe doar la somn.
Cu toate retinerile mele, ii respect parerea si de cele mai multe ori o imbrac in rochita, dar cu siguranta as putea sa o fac mai des. Voi avea in vedere pe viitor sa-i cumpar mai multe rochite si mai putini pantaloni si sa o imbrac in pantaloni doar cand nu se poate altfel. Trebuie sa-i dau voie sa fie cine vrea ea sa fie, sa trec peste preferintele personale, peste comoditate, peste temerile mele proprii. E tare dificil sa faci diferenta intre ce inseamna a educa atunci cand este absolut necesar si a controla, modela dupa “chipul si asemanarea ta”. Mereu vei avea justificari legate de siguranta copilului sau obligatii de adult sau norme de conduita. In unele cazuri sunt valabile, in cele mai multe, nu. Vreau ca Alexandra sa fie ea insasi, sa gandeasca, sa ceara, sa se manifeste asa cum simte, sa aiba incredere in ea si sa se stie iubita, indiferent de alegerile pe care le face.